Acting Master Class with a Goal: Mihaela Mihuț și regizorul Cristina Iacob susțin un atelier de actorie cu tehnici folosite la Hollywood

Acting Master Class with a Goal: Mihaela Mihuț și regizorul Cristina Iacob susțin un atelier de actorie cu tehnici folosite la Hollywood
Publicat: 28/02/2017, 15:15
Actualizat: 28/02/2017, 18:39

Acting Master Class with a Goal, atelierul de actorie susținut de Mihaela Mihuț, membră a uneia dintre cele mai mari școli de actorie din lume, celebrul The Actors Studio New York, alături de Cristina Iacob, regizorul succesului de public #selfie69 – comedia românească ce a adus un număr record de peste 150.000 de spectatori în sălile de cinema, se va încheia cu selectarea viitorilor actori ai unei piese de teatru ce va fi realizată de Mihaela Mihuț și Cristina Iacob. Atelierul are la bază tehnica Metodei, creată de Lee Strasberg și folosită la The Actors Studio din New York.

Vinerea aceasta, 3 martie, este ultima zi de înscrieri la workshop. Pentru participare, este necesar un CV și o scrisoare de intenție, trimise la adresa [email protected]. Cursul va dura șase zile, în perioada 6 – 11 martie și va avea loc la Teatrul UNTEATRU, între orele 14 – 19. Vor fi selectați maxim 15 participanți, iar prețul este de 1.000 ron.

„Tehnica Metodei îți oferă unelte pe care le poți folosi în orice circumstanță, fie că vorbim despre teatru sau film”, a declarat profesoara de actorie Mihaela Mihuț.

Membru al The Actors Studio NY, Mihaela Mihuț este de opt ani acting coach și profesor de actorie la una dintre cele mai respectate școli de film din lume, School of Visual Arts, din New York. De asemenea, ea colaborează cu Main Street Theatre and Dance Alliance, din New York, ca profesor și regizor, și a fost instructor de actorie și la Bernie West Theatre, din New York, între anii 2005 – 2009. A condus ateliere de actorie în SUA, Marea Britanie, Grecia etc., participând totodată la conferințe despre educație și la festivaluri internaționale de teatru. Ea a fost acting couch-ul actorilor din #selfie69.

Mihaela Mihuț joacă în piese de teatru în New York, printre cele mai apreciate fiind The Cherry Orchard, montată The Actors Studio, unde interpretează alături de Ellen Burstyn, câștigătoare a Oscar-ului pentru Cea mai bună actriță, și piesa Off the King”s Road, de la Theatre for the New City, rolul său, Sheena, primind o cronică foarte bună în New York Times.

Mihaela consideră că, atunci cand actorul, regizorul și scenaristul pot lucra onest și armonios împreună la un proiect, când se pot înțelege unul pe celălalt, vorbind aceeași limbă, pornind de la concept, până la finalizarea producției, rezultatul este calitativ și are substanță. Iar tehnica Metodei este limbajul comun diferitelor meserii artistice ce conlucrează la crearea unui film sau a unei piese de teatru.

„Method Acting, așa cum am învățat-o și am lucrat cu ea (ca membru al Actors Studio) a dovedit că funcționează în numeroase cursuri și ateliere foarte diferite, sau în sesiuni private, în SUA sau în alte țări”, spune Mihaela Mihuț.

„Am condus aceste seminarii lucrând împreună cu scenariști, regizori și actori, în sala de curs, pe platoul de filmare, sau față în față, când un actor se pregătea să dea probă pentru un rol. De fiecare dată, rezultatul a fost foarte bun. Înțeleasă și învățată corect, această tehnică a Metodei va fi utilă tuturor celor implicați în procesul artistic. Ea vă va oferi uneltele ce pot fi folosite în orice circumstanță, fie că vorbim despre teatru sau film. Veți avea abilitatea de a vă putea accesa propria creativitate și de a aduce la suprafață starea, emoția potrivită, cerută de regizor, indiferent de situație”, adaugă profesoara de actorie.

„Veți avea mereu o fundație pe care vă puteți baza și de la care puteți porni pentru fiecare proiect. Metoda este o tehnică ce poate fi deprinsă și practicată încât vă va surprinde, de fiecare dată, atât pe dumneavoastră, ca artist, cât și publicul în fața căruia veți sta. Va deveni a doua dumneavoastră natură în procesul de creație, fie că sunteți scenarist, regizor sau actor”, spune Mihaela Mihuț.

„Workshop-urile și repetițiile îți dau ocazia să vezi în profunzime și mult mai nuanțat unde poate ajunge un actor când interpretează rolul pe care i-l propui”, afirmă regizorul Cristina Iacob.

Mihaela Mihuț va susține workshopul Acting Master Class with a Goal împreună cu Cristina Iacob, la invitația acesteia. Regizor și scenarist, autoarea comediei #selfie69, lansate anul trecut și care a adus peste 150.000 de spectatori în sălile de cinema, un record pentru filmul românesc, Cristina Iacob este absolventă a unui masterat în cinematografie în cadrul London Film School și licențiată în regie de film. A realizat până în prezent trei lungmetraje: #selfie69 (2016), #selfie (2014) – cel mai bine vândut film românesc al anului 2014, cu cel mai mare număr de spectatori veniți la cinema la un film de debut (102.000 de intrări în numai 20 de săptămâni), căștigător al Premiului pentru cel mai bun film la Broad Humor Film Festival (SUA) și la Southampton International Film Festival (Marea Britanie), avându-i în distribuție pe Olimpia Melinte, Vlad Logigan, Crina Semciuc, Flavia Hojda, Alex Călin și Levent Sali. Cel de-al treilea lungmetraj este Poveste de dragoste (2015), cu Dragoș Bucur și Raluca Aprodu.

În 2011, Cristina a fondat compania de producție cinematografică ZAZU Film, apoi Asociația Scenariștilor Români (ASCER) și organizează workshopuri de scenaristică și de actorie susținute de profesioniști ai industriei cinematografice.

Cristina Iacob spune că, atât pentru actori, cât și pentru regizori, castingul nu este, de cele mai multe ori, cel mai bun „loc” pentru a se descoperi unii pe ceilalți. „În 5 minute, cu puține detalii, trebuie să arăți ce poți… Probabilitatea de a trece, astfel, pe lângă un om talentat, sau a te înșela în privința lui, este mare. Mi s-a întâmplat să greșesc. Am ales pe cineva la casting, iar ulterior, la repetiții, a fost bun, dar nu cel mai potrivit rolului pentru care îl căutam”, spune Cristina.

„Din acest motiv, iubesc repetițiile și workshop-urile. Îți dau ocazia să vezi în profunzime și mult mai nuanțat unde poate ajunge un actor când interpretează rolul pe care i-l propui. Iar lui îi dai șansa de a lucra în amănunt si de a înțelege ce vrei tu, ca regizor, de la personaj. Prin urmare, este o situație win-win. Construim împreună. Așa descopăr actorii, de fapt. Iar ei descoperă metode noi de a ajunge la personaj”, adaugă regizorul.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal